Conform cerințelor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulație a acestor date, SC OXELO IS srl are obligația de a administra în condiţii de siguranţă şi numai pentru scopurile specificate toate datele cu caracter personal care ne sunt furnizate.
Aceste date vor putea fi folosite de către SC OXELO IS srl pentru emiterea facturilor, confirmarea solicitărilor de servicii, diverse oferte, etc. Societatea noastră va prelucra, în principal, următoarele date cu caracter personal: numele și prenumele, telefon/fax/email, adresa sau reședința, date bancare, codul numeric personal. Prelucrările de date cu caracter personal se efectuează numai dacă persoana vizată și-a dat consimțământul în mod expres și neechivoc pentru acea prelucrare, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.
Spre exemplu, autoritățile publice cărora li se comunică date în cadrul unei competențe speciale de anchetă nu vor fi considerate destinatari și în consecință, nu va fi necesar consimțământul persoanei vizate (de ex.: datele personale solicitate de instanțele de judecată, procurori, organe de urmărire penală, dacă sunt necesare desfășurării unei anchete).
Datele cu caracter personal primite de SC OXELO IS srl vor fi: prelucrate cu buna credință și în conformitate cu dispozițiile legale; colectate în scopuri determinate, explicite și legitime; adecvate, pertinente și neexcesive, prin raportare la scopul în care sunt colectate și ulterior prelucrate; stocate într-o formă care să permită identificarea persoanei vizate strict pe perioada necesară realizării scopurilor în care datele sunt colectate și prelucrate.
Conform drepturilor prevazute de Regulamentul GDPR, beneficiati de urmatoarele drepturi: dreptul la informare, dreptul de acces la date, dreptul de interventie asupra datelor, dreptul la opozitie, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale, dreptul de a va adresa justitiei.
Totodata, aveti dreptul sa va opuneti prelucrarii datelor personale care va privesc si sa solicitati stergerea datelor. Pentru exercitarea acestor drepturi va puteti adresa cu o cerere scrisa, datata, semnata si trimisa la sediul firmei noastre: OXELO IS srl din localitatea Avrig, str. Horea, Nr. 8 jud. Sibiu sau pe adresa fabricadebereavrig@gmail.com
Datele dumneavoastra nu vor fi transferate in strainatate.
Daca unele din datele despre dumneavoastra sunt incorecte, va rugam sa ne informati cat mai curand posibil.
Limitarea responsabilitatii
SC OXELO IS srl nu poate garanta ca serverele externe sau platformele de accesare a site-ului sunt lipsite de virusi, nu serveste unor campanii de promovare care nu au legatura cu compania, nu sunt emailuri spam sau oricare alta forma de prejudiciu. SC OXELO IS nu poate fi facuta responsabila de erorile aparute in urma folosirii anumitor browsere pentru vizitarea site-ului. In schimb, utilizatorii site-ului pot face comentarii, pot trimite comunicari si sugestii, intrebari, informatii sau mesaje care sa contina un limbaj corect, fara a fi obscen, amenintator sau defaimator, care nu tulbura in niciun fel viata privata a altor persoane.
SC OXELO IS le permite utilizatorilor site-ului sa vizualizeze produsele, imaginile, caracteristicile si descrierile, fara a incalca drepturile de proprietate intelectuala si de autor, iar utilizarea in scop personal a acestor elemente, partial sau integral regasite pe site, reproducerea acestora in alte modalitati, precum si utilizarea elementelor de grafica cu scopul de a exploata, vinde sau de a copia, in scopuri comerciale sau a altor interese, fara acordul in prealabil al societatii, se va pedepsi conform legii.
Drept aplicabil
Prezentele Conditii Generale se supun dreptului intern roman. Limba Conditiilor Generale este limba romana. In caz de litigiu, numai instantele romanesti vor fi considerate competente.
Actualizarea conditiilor generale
SC OXELO IS SRL isi rezerva dreptul de a modifica si actualiza in orice moment accesul la site precum si Conditiile Generale.